Reign of Kids

ENGLISH VERSION 🇬🇧

By the time we reached Val Gardena, it already felt like we’d packed an entire trip into Part 1—but the Dolomites had more in store for us. We parked the campervan, stretched our legs, and dove straight into one of our favorite valleys: Vallelunga.

This place was magic. We rented e-bikes and rode through the valley, kids tucked in and wide-eyed as the mountains opened up around us. There’s a special kind of silence here, broken only by the sound of wheels on gravel and the occasional “are we there yet?”—but somehow, on bikes, it felt easier, lighter.

Halfway through, we stopped at the sensory park tucked in the valley. For the kids, it was pure heaven: water play, barefoot trails, little corners designed to explore with every sense. For us, it was a rare pause where both adults and children were equally entertained. Add to that a mountain hut with incredible food, and we were sold. Honestly, if every hike ended with polenta this good, we’d never leave.

Another highlight was Pana Raida, with its playful wooden installations and wide open spaces. It wasn’t about the peaks this time, but about watching the kids climb, balance, and run until they were red-cheeked and happy. Sometimes the best mountain days are the simplest.

And then there was Monte Pana. Andrei decided it was the perfect moment for an adrenaline boost and went for the zipline, soaring above the landscape like a kid who suddenly got a free pass from parenthood. Meanwhile, the rest of us took the cable car up, soaking in the views without needing a harness. Two very different ways of experiencing the same mountain, but both equally worth it.

Val Gardena gave us exactly what we needed: trails we could do together, food that tasted like reward, and activities where everyone—big or small—found their own kind of joy. By the time we rolled back into the campervan, tired and a little sunburned, we knew this chapter of the Dolomites was one we’d come back to.

For our last night in the Dolomites, we returned once again to Rifugio Auronzo—because honestly, waking up at the foot of Tre Cime never gets old. The plan was clear: hike out to the Cadini di Misurina viewpoint. Reality had other ideas. The sky opened, the rain poured, and we came back to the campervan looking like four soaked laundry items. Alpine weather: undefeated.

The next day was supposed to be our big finale: the Tre Cime di Lavaredo circuit hike. But instead of chasing peaks, we ended up chasing a plumbing problem. The camper’s outside shower hose had leaked, dripping water straight into the backpack underneath… the one holding our laptops. By morning, they were wetter than our hiking boots. Instead of mountain views, we spent the day searching for silica gel balls in tiny alpine shops, trying to rescue our digital lives. Glamorous, right?

With slightly damp backpacks and slightly panicked parents, we wrapped up our adventure by heading back toward Treviso. From there, one last surprise for the kids: a train ride to Venice 🚆🌊. Not so much for gondolas or piazzas, but because we wanted them to see how the train runs right over the water. Their wide eyes and big smiles made it the perfect ending: mountains, chaos, leaks, carbs, and finally, a train over the sea.

---

ROMÂNĂ 🇷🇴

Când am ajuns în Val Gardena, aveam deja senzația că am trăit o vacanță întreagă în prima parte, dar Dolomiții mai aveau surprize pentru noi. Am parcat campervan-ul, ne-am întins picioarele și am intrat direct într-una dintre cele mai frumoase văi: Vallelunga.

A fost pur și simplu magic. Am închiriat biciclete electrice și am pedalat prin vale, copiii instalați comod și cu ochii mari la munții care se ridicau în jur. E un tip special de liniște acolo, spartă doar de sunetul roților pe pietriș și de câte un “am ajuns?”. Pe biciclete, totul părea mai ușor, mai lejer.

Pe traseu ne-am oprit la parcul senzorial din vale. Pentru copii a fost raiul: joacă cu apă, trasee desculți, colțuri unde să exploreze cu toate simțurile. Pentru noi, o pauză rară în care și adulții, și cei mici s-au distrat la fel de mult. Dacă mai adaugi și cabana unde am mâncat extraordinar, cu polenta de ne-am linge pe degete, atunci ai rețeta perfectă.

Ne-a plăcut mult și la Pana Raida, cu instalațiile lui din lemn și spațiile largi de joacă. Nu a fost despre vârfuri, ci despre bucuria copiilor care se cățărau, își țineau echilibrul și alergau până se făceau roșii în obraji. Uneori cele mai faine zile de munte sunt cele mai simple.

Și apoi a fost Monte Pana. Andrei a decis că e momentul pentru un plus de adrenalină și s-a dus la tiroliană, plutind peste peisaj ca și cum ar fi primit o pauză oficială de la parenting. Noi ceilalți am ales varianta mai relaxată și am urcat cu telecabina, bucurându-ne de priveliști fără hamuri și carabiniere. Două moduri diferite de a trăi același munte, ambele la fel de memorabile.

Val Gardena ne-a dat exact ce aveam nevoie: trasee de făcut împreună, mâncare care a avut gust de recompensă și activități în care fiecare—mic sau mare—a găsit propria bucurie. Când ne-am întors la campervan, obosiți și puțin arși de soare, știam că acest capitol al Dolomiților e din cele pe care vrem să le repetăm.

Ultima noapte din Dolomiți am petrecut-o din nou la Rifugio Auronzo—pentru că trezitul la baza Tre Cime nu se demodează niciodată. Planul era simplu: drumeția până la viewpoint-ul Cadini di Misurina. Realitatea? Cerul s-a deschis, ploaia a început torențial, iar noi ne-am întors la campervan fleașcă, precum niște rufe ude. Vremea alpină rămâne de neînvins.

A doua zi trebuia să fie marele final: circuitul complet al Tre Cime di Lavaredo. Doar că, în loc de panorame epice, ne-am trezit cu o problemă de instalații. Furtunul de la dușul exterior al camperului a început să curgă, fix deasupra ghiozdanului în care erau laptopurile. Dimineața erau mai ude decât bocancii noștri. Așa că, în loc să facem traseul, am pornit prin sate să căutăm bile de silica gel și să ne salvăm viața digitală. Glamour de părinți călători & nomazi digitali, în toată splendoarea lui.

Cu rucsacuri umede și părinți un pic panicați, am încheiat aventura întorcându-ne la Treviso. De acolo am mai bifat o ultimă surpriză pentru copii: o călătorie cu trenul până la Veneția 🚆🌊. Nu pentru gondole sau piețe, ci pentru magia unui tren care trece peste apă. Ochii lor s-au luminat, și în clipa aceea am știut că am încheiat perfect: munți, haos, scurgeri, carbohidrați și, la final, un tren peste mare.