ENGLISH VERSION 🇬🇧
We kicked off our Dolomites trip in proper “family adventure” mode: flight from Bucharest to Treviso ✈️, picked up our Roadsurfers campervan 🚐, and then spent a solid 40 minutes playing Tetris with bags, toys, and snacks until everything (kind of) fit inside. Two kids under three, two parents with questionable judgment, and one van that was about to see it all.
Our first base was Cortina d’Ampezzo, where the campervan instantly became both a cozy mountain cabin and chaos-on-wheels. From there, we strapped on the baby carriers and set off on our first real hike: Cinque Torri. Five towers of rock rising like giant sentinels, with trails weaving between them. It was the perfect warm-up: alpine meadows, breathtaking views, and Nora testing the echo by shouting random words into the mountains (and then laughing at her own voice).
We also visited Lago di Braies and Lago di Misurina, both postcard-perfect. Braies sparkled with emerald water, while Misurina gave us the quiet we didn’t know we needed. The kids were busy throwing endless pebbles in the lake—our most affordable entertainment yet.
One of the highlights was spending a night at Rifugio Auronzo, right at the base of Tre Cime di Lavaredo. The road up there twisted and turned, but parking the campervan and realizing we’d sleep surrounded by peaks was unforgettable. Sunrise came with golden light on the mountains, the smell of coffee, and Aris already trying to eat rocks at 7 AM. And then Nora delivered her moment of glory: Italian hand gesture 👌 and the loud declaration “pizza, pasta, gelato” 🍕🍝🍦. If the whole trip had ended there, it still would have been worth it.
From Auronzo we had two options to reach Val Gardena: brave the Dolomites’ tight serpentines or take the smoother Austrian route. Since we’d already tried the passes on a past trip and now had the campervan, Austria won.We crossed into Mayrhofen, camping near Kaserler Alm. Picture-book meadows, cows grazing, kids running barefoot in the grass—it really felt like we’d unlocked a secret alpine level.
The next day we hiked up to Olpererhütte. Yes, the one with the suspension bridge. Getting there with baby carriers was a full workout, but the views erased the effort. We skipped the long line of people waiting to pose on the bridge (not our thing) and instead took a photo with the lake behind us—just as beautiful. The hut itself was amazing: hearty food and, to the kids’ delight, a little corner with toys where they could play while we actually ate in peace.
And we didn’t stop. The next day we went up to Ahorn. The landscape kept unfolding in endless layers of peaks, each corner more spectacular than the last. The kids weren’t impressed by the panorama, but they were ecstatic about the indoor playground and the natural alpine one outside —wooden structures, rocks, and fields to explore. It was perfect: trails and views for us, playgrounds for them.
By the time we packed up again to head toward Val Gardena, it already felt like we’d lived through a whole adventure. And yet, Part 2 was still waiting for us.
ROMÂNĂ 🇷🇴
Am început aventura în Dolomiți pe modul “family adventure”: zbor București – Treviso ✈️, am ridicat campervan-ul 🚐 de la Roadsurfers și am petrecut vreo 40 de minute înghesuind bagaje, jucării și gustări până a încăput totul (aproape). Doi copii sub trei ani, doi părinți cu simțul realității discutabil și o rulotă care urma să vadă de toate.
Prima noastră bază a fost Cortina d’Ampezzo, unde campervan-ul s-a transformat instant într-un mix de cabană alpină și haos pe roți. De aici am pornit cu marsupiile spre prima drumeție adevărată: Cinque Torri. Cinci turnuri de piatră, cu poteci care șerpuiesc printre ele. A fost încălzirea perfectă: pajiști alpine, priveliști amețitoare și Nora testând ecoul, strigând cuvinte la întâmplare și râzând apoi de propria voce.
Am ajuns și la Lago di Braies și Lago di Misurina, ambele de o frumusețe incredibilă. Braies, cu apa lui smarald, iar Misurina, mai liniștit, cu crestele zimțate de jur-împrejur, ne-au oferit un răgaz să stăm, să ronțăim ceva și să lăsăm copiii să arunce pietricele în lac până s-au plictisit.
Un moment special a fost noaptea la Rifugio Auronzo , chiar la baza Tre Cime di Lavaredo. Drumul până sus a fost plin de serpentine, dar odată ajunși acolo, senzația că dormim în mijlocul munților a fost unică. Răsăritul a venit cu lumina aurie pe creste, miros de cafea și Aris care încerca deja să mănânce pietricele la 7 dimineața. Și apoi Nora a oferit momentul suprem: gestul italian 👌 și replica “pizza, pasta, gelato” 🍕🍝🍦. Dacă excursia se termina acolo, tot ar fi meritat.
De la Auronzo aveam două variante spre Val Gardena: pasurile strâmte prin Dolomiți sau ruta mai lină prin Austria. Cum deja trecuserăm o dată pe pasuri și acum eram cu campervan-ul, am ales Austria.
Am ajuns în Mayrhofen, unde am campat lângă Kaserler Alm. O poiană ca din povești, cu vaci liniștite și copii alergând prin iarbă—pentru câteva clipe, am simțit că am descoperit nivelul secret al călătoriilor alpine în familie. A doua zi am urcat la Olpererhütte, da, cabana cu podul suspendat. Urcușul cu copiii în marsupii a fost un antrenament complet, dar panorama a șters toată oboseala. Am sărit peste coada uriașă pentru poza clasică pe pod (nu era genul nostru) și am făcut în schimb o poză cu lacul în spate—la fel de spectaculoasă. Cabana ne-a cucerit: mâncare delicioasă și, spre bucuria copiilor, un mic colț de joacă cu jucării unde am reușit să mâncăm liniștiți.
Și n-a fost tot. Ziua următoare am urcat pe Ahorn. Munții se desfășurau în straturi nesfârșite, fiecare colț aducând altă priveliște spectaculoasă. Copiii nu erau impresionați de panoramă, dar erau în extaz la locurile de joacă: unul interior și unul natural afară, cu structuri din lemn și pajiști. Pentru ei a fost paradis. Pentru noi, echilibrul perfect: trasee și priveliști pentru părinți, joacă pentru cei mici.
Când am strâns tot ca să pornim spre Val Gardena, simțeam deja că am trăit o aventură întreagă. Și totuși, partea a doua abia urma.
Leave a Reply